Febra se defineşte ca o creştere a temperaturii corporale peste limita obişnuită a normalului. În general, temperatura bazală normală este considerată 37°C. Totuşi, aceasta variază de la un individ la altul, chiar şi de-a lungul unei zile sau în funcţie de condiţiile meteorologice. De asemenea, întotdeauna trebuie să ţinem cont de locul pe care îl alegem pentru determinare: temperatura centrală, măsurată la nivel bucal sau intra-rectal este, de obicei, mai mare cu 0,5-1°C (0,6°C în medie) decât cea măsurată în axilă (la subraţ). Cea mai fidelă măsurătoare, recomandată mai ales în cazul copiilor (cei care îşi dau acordul pentru oroarea asta :D), este varianta intra-rectală, deoarece riscul ca această regiune să fie influenţată de factori de mediu care scad sau cresc temperatura înregistrată de termometru este foarte mic.

După gradul creşterii temperaturii, putem avea următoarele stări:

  • Subfebrilă: 37-38°C
  • Febrilă moderată: 38-39°C
  • Ridicată 39-41°C
  • Hiperpirexie: 41-42°C

Hiperpirexia este considerată o urgenţă medicală, ea denotă o afecţiune subiacentă gravă (sepsis, hemoragie intracerebrală etc.)

1. Care sunt mecanismele prin care se produce febra?

În primul rând, încercaţi să vă imaginaţi că la nivelul hipotalamusului nostru există un termostat care stabileşte care e temperatura pe care corpul trebuie să şi-o păstreze constant şi continuu. În condiţii normale, el este setat la 37°C. Aşadar, când organismul se supraîncălzeşte, hipotalamusul, care citeşte termostatul şi compară valoarea setată cu temperatura noastră propriu-zisă, anunţă că trebuie să creştem rata pierderii de căldură: glandele sudoripare vor fi stimulate, iar noi vom începe să transpirăm, iar la nivelul pielii va începe vasodilataţia. Din contră, dacă temperatura centrală a corpului scade sub 37°C, vor intra în acţiune mecanismele de conservare a căldurii, dar şi unele noi, care vor creşte rata producţiei de căldură. Astfel vor fi iniţiate vasoconstricţia cutanată, piloerecţia („pielea de găină” – sigur, la om nu e prea eficientă din cauza pilozităţii reduse, dar la animalele inferioare chiar e importantă), oprirea sudoraţiei şi producţia de căldură prin frison, termogeneză chimică, creşterea ratei metabolismului celular.

Pirogenii, după cum le spune şi numele, sunt molecule care determină apariţia febrei; în corpul uman, aceştia sunt reprezentaţi de citokine (nişte polipeptide). Care e povestea lor?

Ei bine, anumiţi germeni (bacili gram-negativi, virusuri, fungi), uneori chiar prin toxinele secretate de ei, cum ar fi cele lipopolizaharidice (secretate de bacterii), sau reacţiile de tip antigen-anticorp, adică o paletă largă de stimuli infecţioşi sau inflamatori determină o parte din celulele sistemului imunitar (macrofagele, limfocitele) să producă citokine (acestea sunt molecule semnal ale sistemului imunitar). Citokinele la rândul lor determină, pe de o parte, răspunsul imun al gazdei, iar pe de altă parte reuşesc să străbată bariera hemato-encefalică, comportându-se de aici înainte ca pirogeni endogeni. La nivelul creierului, printr-o serie de reacţii în cascadă, acestea determină nişte celule endoteliale ale unei structuri speciale (creasta supraoptică) să elibereze prostaglandine  (PGE2). Prostaglandinele sunt cele care, la capătul acestui traseu fiziopatologic, ajung la hipotalamus şi îi dereglează termostatul, crescând valoarea setată pentru temperatura normală a corpului.  Acum, termostatul fiind comutat la o temperatură mai ridicată decât în condiţiile fiziologice, vor intra în acţiune mecanismele de creştere a temperaturii corporale (cele de conservare a căldurii şi cele de producţie de căldură).

Pe scurt: termostatul hipotalamusului nu va mai arăta 37°C, ci 39°C (de exemplu). Până când temperatura corpului va ajunge la nivelul ţintă de 39°C de grade, noi vom avea senzaţia de frig – iar organismul va face tot ce poate ca să se încălzească (vasoconstricţia ne va face pielea rece, iar frisonul ne va face să tremurăm). Senzaţia de frig va persista până când temperatura corporală ajunge la 39°C. Atât timp cât nu am eliminat factorul care a determinat comutarea termostatului hipotalamic, temperatura noastră va fi reglată în acelaşi mod ca atunci când nu avem febră, numai că se va ţinti mereu acel nivel ridicat al temperaturii. Cât de intens e efectul pirogenilor de comutare a termostatului hipotalamic? Câteva nanograme de pirogeni bacterieni purificaţi injectaţi unei persoane pot determina creşterea temperaturii corporale cu 5,6°C.

Antipireticele (medicamentele care reduc febra) acţionează tocmai la nivelul acestor prostaglandine, inhibându-le sinteza.

Vasile, unul dintre cei doi stăpâni ai site-ului de faţă, un grafician excepţional, a realizat special pentru cititorii medicologia.info o schemă adorabilă care ne explică mecanismul prin care se produce starea febrilă.

Click aici ca să vedeţi ilustraţia la dimensiunea originală!

2. Este, totuşi, febra bună la ceva? Febra în istoria speciilor – Ştiaţi că…?

Din perspectivă evoluţionistă, fenomenul este prezent de sute de milioane de ani. Peştii, amfibienii şi reptilele fac febră. Când peştilor li se injectează endotoxină bacteriană sau bacterii gram-negative, ei îşi cresc temperatura corporală înotând spre ape mai calde. Când şopârlele sunt injectate cu bacterii sau pirogeni, ele generează febră stând la soare pentru a-şi creşte temperatura centrală la niveluri „febrile”. În multe situaţii, creşterea temperaturii corporale ameliorează supravieţuirea. Creşterea şi virulenţa câtorva specii bacteriene este afectată la temperaturi înalte; astfel, terapia prin febră a fost utilizată de ex. pentru a trata neurosifilisul înainte de introducerea antibioticelor.

Efectele benefice ale febrei alcătuiesc un subiect controversat. Variaţiile temperaturii din plaja febrilă par să crească activitatea fagocitică şi bactericidă a neutrofilelor şi efectele citotoxice ale limfocitelor. Astfel, probabil că febra creşte capacitatea de a supravieţui unei infecţii. Studii in vitro au arătat că febra stimulează proliferarea limfocitelor T.

Astfel de mecanisme „primitive” au avut cu siguranţă un rol foarte important în evoluţia omului, dar la nivelul ştiinţific atins în prezent nu ne mai putem permite să ne lăsăm în voia pirogenilor exogeni aduşi de orice agent infecţios pentru a vindeca toate patologiile induse, indiferent de severitatea lor, indiferent de particularităţile persoanei afectate. Pentru că statisticile nu ar fi în favoarea noastră. Vom discuta ceva mai jos despre oportunitatea intervenţiilor terapeutice.

3. Când şi cum combatem febra?

În cazul copiilor, este foarte important să consultaţi un medic pediatru. Numai acesta vă poate oferi indicaţii adecvate bazate pe ghidurile terapeutice actuale şi adaptate la experienţa proprie. Noi ne propunem prin aceste articole să oferim lămuriri generale prin noţiuni preponderent teoretice.

Concluziile la care au ajuns autorii tratatului Harrison’s Principles of Internal Medicine (17th Edition) sunt următoarele: Majoritatea episoadelor febrile sunt asociate unor infecţii autolimitate, cum ar fi bolile virale obişnuite. Folosirea antipireticelor nu este contraindicată în cazul acestora: momentan nu exista suficiente dovezi că antipireticele ar întârzia vindecarea infecţiilor bacteriene/virale sau că febra ne-ar ajuta să trecem printr-o perioadă de convalescenţă mai uşoară. Mai mult, PGE2 (prostaglandină) este puternic imunosupresantă.

Dincolo de posibile efecte benefice ale sindromului febril asupra replicării bacteriene/virale, temperatura crescută implică numeroase „costuri” ale gazdei, pe lângă disconfortul evident. Pentru fiecare creştere cu 1 grad Celsius a temperaturii corporale, apare o creştere a consumului de O2 cu 13% şi necesităţi calorice şi lichidiene crescute. Necesităţile metabolice crescute pot afecta fetusul în timpul sarcinii, precum şi pacienţii cu afectare a circulaţiei cardiace sau cerebrale. Muşchiul scheletic va fi folosit ca o sursă de energie, cu eliberarea de aminoacizi pentru gluconeogeneză şi pentru formarea clonelor de celule imune. Febra poate reduce acuitatea psihică şi poate produce delir sau stupor. Un singur episod de febră mai mare sau egal cu 37,8°C în primul trimestru al sarcinii dublează riscul de apariţie a defectelor tubului neural la făt (spina bifida etc.)

Întotdeauna trebuie să cântărim foarte bine situaţia în care ne aflăm. Există puţine date care să arate că febra mică sau moderată ar fi dăunătoare sau că terapia antipiretică ar fi foarte benefică în cazul acesta, cu câteva excepţii: copiii cu istoric de crize convulsive febrile, femeile gravide, pacienţii cu funcţie cardiacă, pulmonară sau cerebrală afectată. Desigur, în hiperpirexie (peste 41°C) tratamentul cu antipiretice este clar recomandat, alături de răcirea fizică.

La copii, trebuie să ţinem cont de efectele negative ale febrei, dar şi de cele ale folosirii excesive a antipireticelor. Paracetamolul, în doze mari sau folosit o perioadă îndelungată poate duce la insuficienţă hepatică, iar aspirina nu trebuie folosită niciodată la copii (risc de sindrom Reye). Ibuprofenul în dozele recomandate de pediatru pare o variantă superioară paracetamolului.

Febra, pe de altă parte, poate produce: deshidratare, convulsii, cefalee/alterare a stării de conştienţă. Este indicat să se reducă disconfortul produs la copii, mai ales menţinând febra sub 38,9°C sau chiar sub 38,5°C pentru a se evita riscul apariţiei convulsiilor febrile. Deşi acestea sunt în majoritatea cazurilor convulsii febrile simple, aparând la copii anterior normali, fără anomalii la examenul neurologic şi psihic, şi trec fără să lase un deficit postcritic, ele nu sunt o manifestare dezirabilă. La copiii ce au deja istoric de convulsii febrile, febra ar trebui combătută energic. Prezentarea la medic este recomandată în oricare dintre situaţii, evaluarea medicală a copilului este obligatorie, mai ales pentru excluderea unor afecţiuni ale Sistemului Nervos Central (meningite etc.)

Atenţie: puteţi ajuta scăderea temperaturii corporale prin împachetări, înfăşări cu comprese umede, dar nu folosiţi spirt sau oţet! Cea mai bună variantă este apa pentru umezirea lor. Există riscul absorbţiei prin piele a alcoolului etilic, de ex.

Deshidratarea este o consecinţă de asemenea nefastă a febrei. Se estimează că se pierd aprox. 200 ml de apă pe metru pătrat la fiecare grad Celsius peste 38 grade. Copiii trebuie încurajaţi să bea lichide, fără cafeină (atenţie la variantele de ice-tea din comerţ care o conţin, sau alte ceaiuri la pliculeţe), deoarece aceasta creşte eliminarea apei prin urină. Apa nu este întotdeauna recomandată, ea nu conţine suficienţi electroliţi care să-i înlocuiască pe cei pierduţi. Sunt recomandate supele clare (de pui, de ex.), soluţii de rehidratare orală disponibile la farmacie, gen Pedialyte (în SUA).

Bibliografie:

Boron, Walter, Medical Physiology

Guyton, Arthur, Textbook of Medical Physiology, 5e&11e

Harrison’s Principles of Internal Medicine, 14e&17e

http://www.emedicinehealth.com/fever_in_children/article_em.htm

1 thought on “Febra: cum funcţionează şi ce facem cu ea”

Comments are closed.