Cu o regretabilă întârziere, medicologia.info vă urează să trăiţi şi să îmbătrâniţi sănătos!

Ieri, pe 7 aprilie, s-a sărbătorit Ziua Mondială a Sănătăţii! Nu întâmplător, în aceeaşi zi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a împlinit 64 de ani! OMS se străduieşte de tot atâţia ani să reducă ratele morbidităţii şi mortalităţii globale, prin programe active şi foarte serioase care îi vizează pe oamenii de toate vârstele, din toate categoriile sociale, şi, cel mai important, inclusiv pe cei din ţările defavorizate, cu bugete absurd de mici şi speranţa de viaţă pe măsură: „Health for all”, cu alte cuvinte. Ar fi prea multe de spus despre activitatea lor, dar menţionăm implicarea OMS în programele pentru: promovarea sănătăţii prin reducerea unor importanţi factori de risc precum consumul de alcool, tutun, droguri, dietele inadecvate, lipsa activităţii fizice regulate; combaterea HIV/SIDA, a malariei şi a tuberculozei şi, în general, reducerea poverii economice, sociale şi medicale a celorlalte boli transmisibile; prevenirea bolilor cronice netransmibile şi a decesului prematur/dizabilităţilor provocate de acestea; lista poate continua pe multe rânduri. Dintre cuceririle medicale ale OMS şi ale partenerilor săi merită sa menţionăm, măcar, eradicarea variolei, atinsă în 1979, şi  aproape-eradicarea poliomielitei (singurele ţări care nu sunt declarate polio-free în acest moment fiind Nigeria, Pakistan şi Afghanistan). Mai multe despre momentele marcante ale istoriei OMS puteţi găsi aici.

În fiecare an, Ziua Mondială a Sănătăţii îşi propune să evidenţieze un subiect prioritar al agendei OMS. În anii trecuţi s-a discutat despre cât de importantă şi nefastă este dezvoltarea rezistenţei microbiene la antibiotice, despre sănătate & urbanizare, despre impactul schimbărilor climatice etc. În 2012, tema propusă este: „Ageing and Health”, cu corolarul „Good health adds life to years”.

Îmbătânirea populaţiei este cu siguranţă un semn al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi al eficienţei asistenţei medicale aflate într-o permanentă evoluţie: am reuşit să reducem semnificativ mortalitatea infantilă, impactul bolilor copilăriei, mortalitatea maternă, iar femeile îşi pot controla mult mai bine propria fertilitate. Societatea umană se reorganizează din punctul de vedere al vârstei membrilor săi; rata natalităţii a scăzut, iar speranţa de viaţă a crescut: proporţia oamenilor trecuţi de 60 de ani e într-o creştere accelerată. OMS şi-a propus să ne atragă atenţia asupra acestor realităţi şi să ne invite la o analiză serioasă asupra modului în care putem să ne adaptăm mai uşor noilor tendinţe sociale, îmbunătăţind sănătatea şi potenţialul vârstnicilor. Va trebui să îi ajutăm pe adulţii vârstnici oferindu-le soluţii de integrare şi colaborare la nivelul colectivităţilor active, profitând astfel de experienţa lor. Organizarea sistemelor medicale va trebui, probabil, să fie regândită pentru a face faţă patologiilor cronice, necesităţii tratamentelor paliative. Mai mult, generaţia tânără trebuie să ia, la rândul său, măsuri ferme cu stilul ei de viaţă pentru a se asigura că va îmbătrâni frumos. Să vă uitaţi pe acest Brief dat de OMS, e o prezentare tare drăguţă a importanţei acestei zile.

Care e cel mai important factor de risc responsabil de scăderea calităţii vieţii persoanelor vârstnice şi de decesul lor premtur? Bolile cronice netransmisibile! Pentru că vreau să vă arăt câteva informaţii foarte interesante, pe care voi, amabili cititori, chiar merită să le luaţi în seamă, am preluat concluziile OMS de aici. Cum ar fi spus Lenin dacă era în locul doamnei dr. Margaret Chan la conducerea organizaţiei: Preveniţi, preveniţi, preveniţi!

Pentru că, spunem noi, profilaxia e mama sanătăţii!

1. Bolile netransmisibile sunt responsabile pentru 63% din decese. Acestea – cancere, boli cardiovasculare, boli respiratorii cronice, diabet etc. – provoacă 63% dintre morţile înregistrate anual în lume (36 milioane din 57 milioane)

2. 80% dintre morţile provocate de boli netransmisibile au loc în ţări sărace sau cu venituri medii

3. Peste 9 milioane dintre decesele atribuite anual bolilor netransmisibile au loc înaintea împlinirii vârstei de 60 de ani

4. În lume, bolile netransmisibile afectează în mod aproximativ egal bărbaţii şi femeile

5. Bolile netransmisibile pot fi, în mare parte, prevenite dacă implementăm măsuri menite să combată factorii comuni de risc: consumul de tutun, dieta nesănătoasă, sedentarismul şi abuzul de alcool

6. Bolile netransmisibile nu sunt doar o problemă de sănătate, ci şi o provocare la adresa dezvoltării; costul enorm al multor tratamente accentuează sărăcia în care trăiesc mulţi oameni

7. Un miliard şi jumătate de adulţi (cu vârsta de peste 20 de ani) erau supraponderali în 2008

8.  Aproape 43 milioane de copii sub cinci ani erau supraponderali în 2010

9. Fumatul ucide aproape şase milioane de oameni în fiecare an; până în 2020, se prognozează că numărul va creşte la 7,5 milioane – 10% din totalul deceselor

10. Eliminarea riscurilor majore ar putea preveni majoritatea bolilor netransmisibile; dacă s-ar elimina factorii majori de risc pentru bolile cronice, ar fi evitate două treimi dintre cazurile de boli cardiovasculare, AVC-uri şi diabet de tip 2. De asemenea, astfel s-ar reduce cu 40% numărul cazurilor de cancer!

Happy World Health Day!

Să fiţi sănătoşi!