În urma anumitor comentarii simţim nevoia să facem o precizare. Noi nu încercăm să vă demonstrăm aici (doar) că prestaţia de fachirism a lui musiu Gog e o scamatorie. Pentru că nu e nevoie – el însuşi o prezintă ca atare, deşi am observat că există şi persoane care cred ca evenimentul cardiac chiar a avut loc. Este vorba strict despre cum şi de ce e o scamatorie slabă şi neconvingătoare. Aşa-zisa oprire a inimii a fost consemnată de un monitor ECG dubios, care nu înregistra aşa cum ar fi trebuit activitatea cardiacă a lui Gog. Ce relevanţă au liniile alea (izoelectrice) pe care le-a văzut toată lumea dacă echipa RAT nici măcar nu a încercat să pună pe Gog un ECG care să funcţioneze cum trebuie? După cum zicea un comentator mai jos, e ca şi când ai impresiona la un concurs de jonglerii având o minge lipită de picior. Medicologia.info s-a hotărât să dezbată acest subiect deoarece el este un exemplu în plus de judecată critică abolită în faţa unor fenomene medicale – iar exemplele sunt din ce în ce mai evidente şi mai frecvente, din păcate, în media românească.

Mărturisesc că nu am urmărit show-ul, dar azi-dimineaţă, aflând că s-a ales câştigătorul, m-am hotărât să arunc şi eu un ochi asupra actului apoteotic care a luat laurii victoriei. Medicologia.info era cât pe-aci să intre ea însăşi în stop cardiorespirator. :)) Bun, haideţi să vedem de ce ceea ce vedem este o scamatorie care nu are nici măcar iz de verosimilitate medicală, un act de iluzionism mediocru.

Nu, Cristian Gog nu şi-a oprit inima în direct la Românii au talent!, sau cel puţin acest lucru nu a fost demonstrat după rigorile ştiinţifice, deşi dacă s-ar fi întâmplat s-ar fi ales cu milionul lui Randi.

Înregistrarea momentului e disponibilă la adresa asta.

Primul lucru pe care l-am observat a fost că dl. Cristian Gog prezenta pe piept urme de la o şedinţă anterioară de ECG, tipice pentru nişte electrozi cu ventuză, urme care nu corespundeau cu locul în care au fost puşi electrozii în direct în seara finalei. O să vedeţi de ce are relevanţă.

În plus, din punctul meu de vedere, primii electrozii (pentru derivaţiile precordiale V1, V2) nu sunt puşi acolo unde ar trebui (şi unde se vede acea urmă), în spaţiul IV intercostal parasternal dreapta şi stânga, aşa cum cere protocolul. Urma aceea pe care am semnalat-o chiar pare a fi în spaţiul IV intercostal stâng, ceea ce sugerează că la un moment dat, anterior prezentării, lui Cristian Gog i-au fost puşi electrozii acolo unde trebuia. Primii electrozi (roşu şi galben) par a fi poziţionaţi prea sus pentru a fi la nivelul la care ar trebui să fie (spaţiul IV).

În al doilea rând, felul în care arată activitatea cardiacă pe umilul monitor ECG folosit este patognomonică (superspecifică, adică) pentru nişte electrozi puşi prost! În loc de ritmul sinusal normal (regulat, cu unde similare), pe ecranul cu vizibilitate redusă se văd nişte unde care nu au nicio legătură nici cu activitatea cardiacă patologică, şi în niciun caz cu cea normală, nişte unde care nu înseamnă nimic altceva din punctul de vedere medical decât că medicul care a montat electrozii trebuie să-i repoziţioneze.

Trebuiau să cheme un student de anul III, că ar fi aflat şi cei trei sideraţi membri ai juriului chestia asta. Iată cum arăta ce înregistra monitorul ECG de la Românii au talent! în comparaţie cu ce trebuia să înregistreze dacă electrozii erau puşi corect.

Normal:

Primul gest pe care îl face un medic care vede undele alea pe monitorul ECG este să verifice integritatea conexiunilor dintre electrozi şi aparatul de monitorizare şi dacă electrozii sunt plasaţi corespunzător. Dacă identifică vreo problemă o rezolvă refăcând/securizând  legăturile dintre fire sau repoziţionând electrozii de pe pieptul pacientului.

Nu înţeleg de ce nu s-a optat pentru un monitor ECG mai performant, cu un ecran mai mare şi care să prezinte mai mulţi parametri, precum saturaţia cu oxigen, tensiunea arterială – adică să aibă şi un pulsoximetru, un tensiometru, şi care să arate detaliat şi cu claritate datele legate de activitatea cardiacă. Ca ăsta, uzual într-o cameră de gardă:

De asemenea, nu înţeleg de ce proiecţia monitorului lasă atâta de dorit în privinţa imaginii. Totul e neclar. În plus, cred că era necesar ca activitatea cardiacă să fie prezentată continuu, într-un colţ al ecranului TV să zicem, ca să vedem în permanenţă cum evoluează ea, nu numai aşa, din frânturi de filmare.

Când pe ecranul unui monitor ECG se observă asistola, un medic trebuie întotdeauna să se asigure că nu e vorba de o problemă tehnică ce cauzează, de fapt, un artefact. O poziţionare greşită a electrozilor sau o conexiune proastă a firelor poate determina pe monitor o imagine sugestivă pentru asistolă – care nu are, evident, niciun substrat fiziologic real. [Medscape]

Când asistola e pe bune pacientul e inconştient şi neresponsiv. [Medscape]

Înţeleg că domnul Cristian Gog nu pretinde că are puteri paranormale sau că e şaman, admiţând că ceea ce face sunt doar acte de iluzionism. Totuşi, eu consider că era nevoie de ceva mai mult decât atât pentru a impresiona cu adevărat. Trucul a fost mult prea uşor demontabil. A fost un număr de iluzionism rudimentar şi nu cred că atenţia şi laudele care i-au fost acordate au fost prea meritate. Chiar mi-ar fi plăcut să văd ceva elaborat, care să ne contorsioneze mintea ceva mai tare până să producem o explicaţie. Juriul a fost, totuşi, fascinat…

Nu creeeed! Doamne pupa-ţi-aş tălpile! (Andra)

Permiteţi-mi o ultimă comparaţie pentru exemplificarea tehnicii folosite la Românii au talent!: e ca şi când eu m-aş prezenta în concurs spunând că corpul meu poate atinge temperatura de 100°C Celsius fără să păţesc nimic vizibil, fără să fiu rănit în vreun fel. Încep numărul punându-mi în axilă un termometru a cărui imagine este proiectată neclar pe un perete mai mare aflat în spatele meu. Din ce se poate înţelege din afişajul respectiv reiese că temperatura mea variaza continuu şi nefiziologic, deşi sunt încă în stare “normală”: ba e 45°C, ba 18°C, ba 0°C, ba 50°C etc. La un moment dat mă hotărăsc să demarez demonstraţia propriu-zisă, mă concentrez bine-bine… şi ta-daaam, pe ecranul din spate se vede cum termometrul arată 100 de grade. Reţineţi: termometrul nu a arătat niciodată temperatura fiziologică de 37°C pe care era firesc să o am atât la început, cât şi după ce mi-am revenit din experiment. Ce părere aveţi? Am fost un magician bun?

Concluzie întrebătoare: cum poţi fi uimit de un traseu ECG care îţi arată că inima lui Cristian Gog s-a oprit – în condiţiile în care ţie, spectatorule, acel aparat ECG nu ţi-a arătat-o în niciun moment anterior bătând normal? Nu ar fi fost normal să avem cu ce compara liniile alea izoelectrice care “confirmau” stopul cardiac – în mod evident cu ceva diferit de “puricii” pe care vi i-am prezentat mai sus? 

Sigur că, din start, ideea acestui truc este compromisă, pentru că nu va putea ieşi niciodată ceva spectaculos dintr-un act de iluzionism care  implică banale monitoare programabile, care pot afişa simple întregistrări ale unor trasee ECG sau care pot fi controlate printr-o simplă telecomandă. Dar aici nici măcar nu s-a încercat această simulare a realităţii.

P.S.: Explicaţia pentru trucul cu servieta se găseşte deja aici.

Bonus: prestaţia unui participant la un show al lui Uri Geller (care pretindea că are puteri supranaturale, şi încă mai pretinde, aparent, deşi a fost demascat de Randi acum vreo 20-30 de ani). Observaţi cum electrozii sunt plasaţi într-o maniera extrem de necaracteristă şi cum pe ecran se văd 3 variante de unde care sunt identice deşi tehnic ar trebui sa fie diferite, aşa cum arată ecg-ul normal pe care vi l-am arătat mai sus.  Observaţi de asemenea cum, după ce îşi “opreşte inima”, tipul o dă în sincopă – îşi pierde conştienţa adică – dar rămâne la locul său pe scaun, nu cade cu totul aşa cum se întâmplă printre muritorii de rând. Dap, îşi mişcă discret şi degetele. Repet, numerele de iluzionism sunt foarte interesante, dar condiţia esenţială pentru show e să şi pară verosimile, altfel e la mintea cocoşului de ce nu sunt pe bune. Un truc bun trebui să te pună pe gânduri, nu să te trimită la explicaţii banale de pe youtube.

26 thoughts on “Câştigătorul “Românii au talent!” – Cristian Gog: câteva explicaţii medicale”

  1. Acum nu ca ar fi crezut cineva (in afara de Andi Moisescu si Andra) ca omul si-a oprit inima, dar multumim.

  2. Roco says:
    May 12, 2012 at 10:27

    Olivia, a castigat Gog, preferatul tau :)
    Bravooooo!

    :D Unii oameni chiar au crezut, serios. :))

    roby (2012-05-12 15:34:06)
    Toata lumea explica faza a doua(sfarsitul) daca sunteti asa destepti ia explicatimi cum a facut prima faza cu EKG-ul?

    etc (Acum 1 ore si 37 minute)
    S-a folosit de ceva prin care a manipulat rezultatul afisat de aparat. Putea fi un dispozitiv cu unde electromagnetice sau orice creat special pentru asa ceva. Ai fi uimit sa vezi cate nebunii a scos industria iluzionismului, unele special create pentru anumite numere.

    Intr-adevar, am vrut mai mult sa arat ca trucul e foarte penibil realizat. Daca macar muncea nitel pentru a crea o atmosfera cat de cat verosimila era o treaba…

  3. Am intenționat azi să vă semnalez, stimați medicologi, șmenăreala ieftină de aseară. Pentru că eu m-am uitat la emisiune din prima până în ultima clipă, cu farfuria în poală.
    Pentru că autorii au folosit biciul cunoașterii întru sancțiunea făcăturii, nu vin decât cu niște umile completări.
    Oricine a făcut vreodată un ECG știe că pacientul șede în repaus mormântal. I se cere să nu vorbească, să nu se miște sau să respire amplu. Oricare dintre ele ar produce artefacte și ar face interpretarea imposibilă. Adică nu mai înțelegi nimic semnificativ din liniile alea de pe ecran. Musiu ședea în cur și se bălăngănea pe scaun, dădea din lăbuțe (simula ritmul său cardiac cică) și din plisc. Cu toatea astea, traseul curgea de la sine, fără monstruozități artefactuale. În al doilea rând, doamna gagică care-l asista își plasase fina ei lăbuță pe antebrațul eroului (pentru a-i lua pulsul, auzi), chiar în proximitatea electrodului plasat acolo. Ce se întâmplă când un corp cu activitate electrică proprie interferă cu electrodul care măsoară, teoretic, un potențial electric al altui corp? Hai că nu-i greu de ghicit…

    În plus, poate că ar trebui să se știe în lumea largă deeeee….. funcția cronotropă a inimii. Sau automatismul. Cordul normal bate singurel, independent de orice fel de stimul. Poate ați auzit că o inimă scoasă dintr-un organism continuă să bată de una singură dacă are substrat nutritiv. N-ai cum să oprești o inimă sănătoasă fără să-i strici automatismul. (Mă rog, ai cum, dar nu cu puterea minții). Controlul nervos (pe care probabil l-ar invoca șarlatanul) asupra cordului e relativ slab reprezentat și prin definiție involuntar; ar putea reduce bradicardiza – reduce frecvența cardiacă -, dar nu până la izoelectrică pe ECG.
    Fals ieftin. Nu mă surprinde că publicul consumator de Coiul Ciocârliei pe post de medicație anticanceroasă poate să creadă în așa ceva. M-a indignat reacția exagerată a celor trei ocupanți ale olițelor juriului, care au declamat în extaz că gogu TREBUIE să câștige concursul, că îl vor vota personal șamd. Ulterior, au vorbit despre el în timpul prestațiilor altor concurenți. Adică s-au căcat pe toată deontologia și și-au demascat mangla.

    Să zicem că nu m-a deranjat participarea în concurs cu o prefăcătorie de doi bani; dacă ar fi venit un șuț talentat cu un număr splendid prin care-l lasă în curul gol pe Moisescu fără să-și dea seama, ar fi fost poate mai catchy. Dar bă, proteveule, să militezi prin gura celor trei profeței pentru șmen și fraiereală e de toată rușinea. Huo. Pe partea economică.

  4. Omul a făcut SPECTACOL. Pentru asta a câștigat. Dacă sunteți așa talentați în tehnica EKG-ului, puteați să mergeți să arătați cum se face această investigație și câștigați voi în locul lui. Ce vă mai place scandalul. Of, Doamne!

  5. Hai las-o nene, ce ti s-a parut spectaculos in faptul c-a stat 5 min pe-un scaun, conectat la un aparat nasol pe care nu se vedea mai nimic si cu o femeie langa el care dadea fara noima dintr-o mana. Mie mi s-a parut stanjenitor de plictisitor. Daca nu venea ala sa-i aduca masa cu plicul il votai ca si-a ‘oprit’ inima?

  6. Oh, dar ce spectacol. :)) Deci oricine ar fi venit acolo… daca se conecta la un aparat dubios care arata niste linii orizontale ar fi castigat pentru ca si-a oprit inima, nu?
    Multumim de completari, Korsakoff. Am zis sa nu mai intru in amanunte. Pe mine inca ma indigneaza usurinta cu care a fost trimis in finala, usurinta cu care si-a luat premiul, in conditiile in care a facut un mare caca pentru domeniul lui. Sunt convinsa ca practic si-a umilit toata breasla de magicieni. Putea sa se uite si el la Iluzionistul inainte sau asa ceva. :P Ceilalti concurenti chiar au muncit nitel pentru numerele lor…

  7. Cristian Gog a recunoscut ca practica iluzionismul si ca a invatat cu greu smecheriile. A spus cu gura lui ca este un om ca noi toti, nimic special, care a studiat si s-a perfectionat in iluzionism. Bineinteles ca nu si-a oprit inima, nu sunt medic dar mi-am dat seama de acest lucru, tot ceea ce a facut el a avut o “smecherie” la baza ei, ceva ce va ramane o enigma pentru noi ceilalti. Eu consider ca merita sa castige deoarece a impresionat multa lume si a fost si corect pentru ca a recunoscut ca a invatat din greu trucurile pentru ca practica iluzionismul.

  8. Spectacolul penibilului, zic eu. E ca și cum la un concurs de jonglerii cu mingea ar câștiga unul care are mingea lipită de picior. Apoi o armată de oameni țipă *Ce mai contează, a făcut spectacol* What’s wrong with you, people?

    Mă enervează cum o făcătură ieftină, proastă, care jignește inteligența unui spectator standard este aclamată la scenă deschisă de echipa ce realizează șoul, care, în teorie, e imparțială. Asta, evident, influențează semnificativ gusturile publicului (că d-asta se cheamă mass-media). Și, brusc, suntem indulgenți cu falsul, pentru că a răspuns criteriilor realizatorilor emisiunii.
    Dacă un om vrea să-și etaleze scamatoriile și păcălelile, e bine s-o facă, poate exista talent în asta. Dar când te folosești de grosolănii pentru care nu depui niciun efort și nu dai iluzia că ai reușit să scoți o gulie din burta unui crocodil, iar realizatorii emisiunii cooperează și își declară opțiunile personale în fața publicului, atunci e o problemă.

    Mega-off-topic ce-am făcut p-acilișa. Șefa, s-avem ertare.

  9. Stimate domnule doctor, EXACT! Fix asta încercăm să spunem şi noi în acest articol, iar tu ai ivit nişte cuvinte foarte potrivite. :) Un truc de calibrul ăsta – miza actului de iluzionism fiind stopul cardiac – necesită mult mai multă pregătire şi o recuzită pe măsură. Daca ar fi existat un medic care să şi comenteze evenimentele medicale, un monitor ECG ca în spital, un ecran pe care să se proiecteze clar evoluţia undelor etc. aş fi zis “jos pălăria!” cu mare drag.

  10. Dacă mă întrebi pe mine, orice act de ‘iluzionism’ bazat pe… ceva care apare pe-un ecran! e din start lame şi de cîcat.

    Poate-poate dacă eram în public şi mă invitau acolo să fac plici cu stetoscopu’ pe dl Gog şi să constat că nu se mai aude ni’ca…

  11. Nu că vreunul dintre celelalte numere ale dlui Gog ar fi original sau prea greu de dus la capăt după cîteva lecţii şparlite de pe youtube.

  12. ia ce zice doamna asta:

    ‘Nu, nu este o scamatorie ci o manevra fiziologica de deprimare a nervului vag, care inerveaza viscerele, inclusiv inima. In mod obisnuit este o manevra care se practica fie prin compresia globilor oculari, fie prin cea a arterelor carotide, in vederea scaderii pulsului sau in cazul fibrilatiei. El, in mod evident, nu a folosit niciuna din cele doua metode, insa principiul este acelasi. Prin inspir fortat si mentinerea acestuia o perioada mai lunga de timp, plamanii determina presarea ramurilor mediastinale ale nervului fiind astfel oprite impulsurile creierului conform carora inima trebuie sa isi continue activitatea. In acelasi timp se deprima si respiratia, nervul vag fiind responsabil si de functionarea plamanului. Dovada acestei manevre pur medicale este expirul fortat al “scamatorului” inainte ca pe EKG sa reapara undele cardiace.’

  13. Nu, nu, explicatia asta nu e corecta. Asa, in termeni mai simpli, nervul vag inerveaza parasimpatic inima, deci cand e stimulat efectul consta in scaderea frecventei cardiace. Manevrele vagale – cele descrise in comentariul ala – nu duc la presarea ramurilor, si in niciun caz la intreruperea efectului nervului vag – pt ca asta ar insemna ca s-ar petrece fix opusul rolului sau, omul s-ar tahicardiza. De exemplu, expirul forţat cu gura închisă, sau cu nările pensate este cunoscut ca manevra Valsava si stimuleaza nervul vag dar nu prin mecanismul descris mai sus: e vorba de faptul ca in manevra asta creste presiunea intratoracica si sunt stimulati niste receptori de presiune (baroreceptori) din aorta. Nu e vorba de impulsurile alea de care se vorbeste cu inima care trebuie sa isi continue activitatea sau mai stiu eu ce. Expirul fortat a fost mai mult ca sigur o figura de show si atat.

    Manevrele vagale (Valsalva, masajul sinusului carotidian) sunt folosite in practica pentru a trata TPSV (tahicardia paroxistica supraventriculara). Ca in poza asta: http://circ.ahajournals.org/content/92/3/421/F4.large.jpg

    În general stimularea vagala nu determina “oprirea inimii”, dar asistola poate surveni ca o complicatie. Totusi, nu exista nicio explicatie medicală pentru o asistola inregistrata in deplina constienta! Asa ceva nu exista. Asistola e insotita de sincopa. NU exista nicio explicatie medicala pentru ce a facut Gog pentru ca el nu a intrervenit cu nimic asupra inimii lui! Totul a fost o regie ieftina cu niste linii izoelectrice total rupte de realitatea cardiologica a concurentului.

  14. Hai s-o lamurim de la inceput.Tipul se pretinde mentalist si am impresia ca nici nu stie prea bine ce inseamna asta.Prima scamatorie este ceva banal si foarte usor de a fi demascata.Orice medic ,cardiolog,rade in hohote de acest simulacru.Al doilea truc,cel cu citirea gandurilor,este ceva la fel de banal ca si rimul truc.Explicatia trucului cu plicul sigilat si ferecat in ,,diplomat”consta in faptul ca plicul aratat la final este facut in culise de cel care aduce o masa pe scena.Acea masa are o trapa rabatabila si in momentul cand este asezat plicul scos din geanta,printr-o simpla apasare pe acel plic si cursarea acestui printr-o fanta,automat apare celalalt plic prelucrat in culise.Deci in acea masa consta efectul trucului.A castigat concursul cine a dorit cartela verde si nu cine merita cu adevarat!

  15. As fi si eu curioasa sa stiu daca vre-un medic recunoaste pe distinsul domn cu halat alb invitat in emisiune si pe distinsa d-lui colega? Stie cineva sa ne spuna cum se numeste si la ce spital munceste?.. nu de alta, dar sa stiu si eu daca chiar e nevoie sa evit vre-un spital sau, nu e decat un alt coleg al sarlatanului si in acest caz rushinica protv pt felul superficial in care ati prezentat situatia!!!
    Oricum, tare as fi curioasa cum s-a impartit prada! .. dar asta e de fapt adevaratul numar de iluzionism.. cel care, cu siguranta a fost foarte profesionist pregatit si pus in practica!

  16. Voi discutați aspectul tehnic, care oricum nu mai trebuia dovedit că a fost fals. Nu sunt medic, dar chiar nu e greu de văzut că nu așa se face normal. Ca bonus, era suficient să fi văzut destulele seriale tv pe tema medicală ca să îți dai seama că e total greșit ce se face acolo.
    Vreau să atrag atenția că nimeni nu își pune problema că înainte de aparat au fost prezentați cei doi supraveghetori, medicul și asistenta. Păi numai când a început medicul să vorbească m-am gândit că ăla sigur nu e medic. Parcă nici nu știa să explice ce face aparatul sau a citit rapid pw wiki ceva… Ca să nu spun că un medic normal la cap nu ține un stetoscop de câteva sute de euro (cred) așa pe gât, ca să îi cadă în orice moment, fără a avea intenția de a-l folosi. Iar duduia aia mai degrabă ținea ritmul la o melodie decât un puls normal, ca să nu adaug că la încheietură e destul de greu să iei pulsul.

  17. PROTV face show pentru o nume categorie de public, foarte dispusa sa inghita asa ceva. Restul , mi se pare normal, sa faca misto de niste numere de “magie” vechi de ani de zile si deja explicate pe net

  18. Andi Moisescu zicea ca nu au fost platiti sa fie impartiali, ci dimpotriva http://www.andimoisescu.ro/doar-cateva-ganduri-de-final.
    Oricum ar fi, tot mi se pare jenant ca cei trei din marele juriu s-au lasat asa de usor pacaliti de numarul in cauza.
    Si, o ultima chestie care ma deranjeaza, este ca individul s-a autodescris ca fiind “mentalist” si nu s-a gasit absolut nimic care sa-i spuna ca ce face el nu are nicio legatura cu “mentalismul”.

  19. v-au citat in click, dar cu adresa gresita, expertilor: click.ro/vedete/romanesti/plic­-lipit-secretul-adus-EUR-crist­ian-gog-romanii-au-talent-ment­alist_0_1394260648.html

  20. Are dreptate autorul articolului.
    Am crezut initial ca e ceva interesant – o posibila autoinducere in sincopa. Daca ar fi avut de exemplu, un bloc AV total, sa-si controleze cumva intrarile in sincopa. Sa isi controleze bataile ininimii – desi este un automatism reflex, nu am vazut pe cineva sa poata + ca ar trebui sa isi piarda constienta ! Prin micsorarea frecventei respiratorii – hipoxie, ar putea induce o sincopa, trebuia sa “isi tina respiratia” pana la inconstienta si ulterior poate sa faca o sincopa, sau nu ! Foarte probabil sa nu poata si mai mult de o lipotimie (lesin) sa nu obtina !
    Cu montare electrozilor de EKG … nu e asa. Poti sa pui electrozii aproape cum vrei si tot inregistreaza activitate electrica a inimii ! Ca va fi V1, V2, V3 dublat asta e altceva. Adica ce iese pe V1 iese copiat si pe celelalte derivatii, dar se inregistreaza ! Daca ar fi iesit doar pe V1, V2 izoelectric si in celelalte derivatii ritm normal, era vorba de contact. Poate fi si intrerupere de contact pe cablul principal, care sa prinda toate derivatiile.
    EKG, din ce se vede, este ritm sinusal, regulat, fara blocuri sau alta patologie initial ! Calitatea lui este indoielnica, si aparatul este ciudat (nu am mai vazut asa EKG pana acum, nu am mai vazut modelul asta.)
    Daca se facea, cum a scris si autorul cu un aparat specific de urgenta, era clar ! Trebuia pulsoximetru si vroaim sa vad pulsul periferic si central macar.
    Este o pacaleala, de la aparat, de la cablu. Posibil de la cablu central, prin indoire sa se intrerupa si sa iese izoelectric. Printr-o miscare, sa faca din nou contact si iar apare. Sau … am mai vazut de la contact imperfect cablu central si EKG, sa stea doar un pic prins.
    Medicul respectiv … e medic ? De ATI, de urgenta, cardiolog ? Daca nu a mai avut asa ceva, poate sa creada si asta, daca nu e de specialitate.
    Constienta pastrata ? Greu de crezut. Se “rupe filmul” imediat in asistolie !
    A … si in BAV total, apar mai intai modificari EKG serioase, unde P si complexe QRS haotice, sau in loc de QRS doar spike-uri R etc. Nu am vazut asa ceva.
    Sa nu o mai lungesc – a fost o pacaleala de aparat sau cablu.

Comments are closed.