Anul acesta, în luna ianuarie, The New England Journal of Medicine a împlinit 200 de ani de existență! NEJM e cea mai longevivă revistă medicală publicată fără întrerupere de la înființarea sa.

Vă spun încă de pe-acum că NEJM oferă acces online gratuit la articolele sale unui impresionant număr de 100 de țări ”low-income”, printre care se află și România – un gest de mare mărinimie și eleganță academică, dacă mă întrebați pe mine.

Și asta în condițiile în care discutăm de un jurnal care e cotat frecvent cu cel mai mare factor de impact printre revistele de medicină clinică – ceea ce se traduce prin cele mai citate articole! Nu ezitați, așadar, să îl răsfoiți cu mare încredere, fie că o faceți din curiozitate, fie că sunteți în căutarea unor răspunsuri avizate, mai ales că NEJM are ”di tăti”: articole originale, cazuri clinice, editoriale deștepte, varianta online fiind foarte generoasă cu instrumentele interactive multimedia.

Această aniversare îmi oferă prilejul de a pleda încă o dată pentru Știință și pentru medicina științifică! Publicaţiile medicale respectabile sunt de tipul peer-review pentru ca orice lucrare ce caută să fie publicată să fie supusă analizei unor specialişti din domeniul respectiv, care o evaluează pentru corectitudinea informaţiilor conţinute, relevanţa şi originalitatea lor. Studiile clinice făcute pentru identificarea unor factori de risc pentru anumite afecţiuni sau pentru investigarea eficienţei anumitor agenţi terapeutici sunt foarte ample, complexe şi serioase. Oamenii de ştiinţă colaborează cu biostatisticienii ca să elaboreze modele de analiză a datelor care să ducă la rezultate cât mai obiective, corecte şi reproductibile.

Se preferă trialurile clinice randomizate (persoanelor din studiu alocându-se variantele de tratament studiate într-un mod aleatoriu), dublu orb (pentru ca nici pacientul, şi nici medicul care administrează substanţele testate să nu ştie dacă e vorba de medicamentul real sau de unul placebo) etc. Şi toate astea pentru a limita influenţa naturii umane asupra rezultatelor care trebuie să fie ştiinţifice. Mai multe studii care vizează acelaşi subiect sunt puse cap la cap şi supuse unei meta-analize, o analiză statistică care poate evalua mai bine o tendinţă generală în acele studii, folosindu-se de un eşantion de persoane mai mare decât eşantionul  invidiual al fiecărui studiu inclus. Pentru a vedea dacă concluziile unui studiu au semnificaţie statistică reală, şi nu sunt datorate întâmplării, se calculează faimosul p-value, care trebuie să fie întotdeauna mai mic de 0,05 – când e aşa cum ne dorim, el ne spune că şansele să ne înşelăm sunt mai mici de 5%. Grosso modo vorbind, asta înseamnă medicina secolului 21.

Nu spune nimeni că aceste metode sunt infailibile: da, au existat cazuri în care peer-review-ul sau meta-analiza au fost păcălite în scopuri mai puțin nobile, în interesul unor companii farmaceutice, de exemplu, dar asta nu ne demonstrează decât că cercetarea, făcută de oameni, e și ea umană până la urmă – și are limitele sale pe care trebuie să le recunoaștem cu onestitate, făcând tot ce ne stă în putință pentru a le corecta. Se duce o luptă continuă pentru stăpânirea acestor tendințe contraproductive de manipulare a studiilor în interese ascunse și reprobabile.

În termeni camilpetrescieni, suntem într-adevăr condamnați să nu putem ieși din noi înșine – dar comunitatea științifică face tot ce îi stă în puțință să se îndepărteze cât mai mult de influențele subiective și părtinitoare. După părerea mea, trăim în cea mai bună dintre lumile științifice posibile. Dacă tragem o linie, ne putem da seama că, în ciuda incidentelor nedorite, progresul științific din ultimele două secole este evident, mai ales în domeniul medical. Încercați și voi, stimați cititori, să priviţi aceste aspecte cu luciditate şi cumpătare.

Trecând la lucruri mai amuzante, vă invit să vă jucaţi cu Timeline-ul pus în funcţiune de către susnumitul NEJM, disponibil în acest articol – puteţi accesa animaţia direct dând un clic aici. Pentru a naviga de-a lungul istoriei comparate trebuie să folosiţi cursorul aflat în partea de jos – cel mai drăguţ e să urmăriţi totul în fullscreen.

Un pic de teasing

În 1846 are loc prima intervenţie chirurgicală în care se foloseşte eter ca anestezic. (Boston Medical and Surgical Journal este actualul NEJM)

 

James Wright descrie trombocitele. În acelaşi timp, Picasso dezvăluie Domnişoarele din Avignon, iar ţăranii din România se răscoală.

 

În 1983, virusul HIV este identificat… iar Bill Gates revoluţionează modul în care scriem despre asta.

Vă recomandăm să citiţi şi A Reader’s Guide to 200 Years of the New England Journal of Medicine, Two Hundred Years of Cancer Research, Two Hundred Years of Surgery

5 thoughts on “200 de ani de Medicină Științifică – The New England Journal of Medicine”

  1. Deoarece nu exista o rubrica de comentarii generale, sunt silit sa postez pe cel mai recent articol.

    Sunt foarte placut impresionat de aparitia acestui site nou si a publicatiilor sale. Te rog sa continui sa urmaresti stiri din medicina si sa continui sa explici principiile medicinei si sa expui pseudostiinta, in special intr-o tara in care proasta informare la acest capitol este la pamant! Mult succes!

  2. Tot articolul:
    What Causes Neurone Death in Amyotrophic Lateral Sclerosis (ALS)?

    One of the most insidious mimics for Lyme Disease is ALS. The neurotoxins released by the Bb organism are capable of causing neurologic dysfunction in the central nervous system that produces symptoms typical of amyotrophic lateral sclerosis. The pathological hallmark of ALS is motor neurone degeneration and death.

    Research performed by Dr. Harold Clark and Dr. Garth Nicholson and coordinated by Donald W. Scott2 has resulted in a breakthrough in our understanding of amyotrophic lateral sclerosis.

  3. Alina, gata, serios, nu e cazul sa-mi demonstrezi mie aici inca o data cat de incompetenti sunt acesti faimosi medici revolutionari, cate aberatii pot spune, nu am cum sa demontez un text de 50 de pagini de inventii lipsite de referinte bibliografice demne de luat in seama. Nu am timp fizic, am dat deja peste 30-40 de comentarii in care am explicat punctual de ce multe dintre afirmatiile ILADS&co sunt false. Nu stau acum sa discut diagnostice diferentiale.
    In privinta toxinelor produse de Borrelia
    1) te rog frumos sa scotocesti internetul stiintific (hint: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/) si te rog sa-mi gasesti articolul publicat intr-un jurnal serios, consacrat, peer-reviewed etc in care se arata secventa din genom care codifica pt toxina si restul caracteristicilor toxinei respective dupa criteriile pe care le-am mai amintit (ca e o exotoxina, care e doza letala? efecte celulare in vivo? cam ca aici http://textbookofbacteriology.net/proteintoxins.html).
    2) Si atentie, sa nu fie vorba de neurotoxicitatea anumitor mediatori ai inflamatiei (citokine) a caror producere e stimulata de prezenta Borreliei si care duc la afectarea celulelor nervoase! Ca in chestii de genul asta http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22524232 nu discutam de faptul ca Borrelia produce toxine, nu in sensul bacteriologic al cuvantului si nu in sensul in care-o zice Burrascano (pt care administreaza cholestiramina, oh da, ce inteligent sa administrezi rasini schimbatoare de ioni pentru o toxina despre care tu insuti scrii ca nu i s-a identificat structura si ca nu e cuantificabila!!) – Da, stiu, e greu sa iti insusesti astfel de notiuni, sa intelegi ca neurotoxicitatea nu e neaparat efectul unor toxine produse de niste bacterii, dar daca nu intelegi astfel de lucruri nu mai credita surse dubioase.

    Nimeni nu exclude faptul ca Borrelia poate produce toxine, dar niciun medic intreg la cap nu s-ar apuca sa trateze bolnavii pe baza unor supozitii. Cand (if ever) o sa izolam vreo toxina, o sa o caracterizam, o sa vedem concret in ce fel e implicata in patogenia borreliozei etc… si abia apoi ne vom apuca s-o ”neutralizam”, daca va fi cazul.

    *Nu mai comenta off-topic. Asta nu e un articol despre boala Lyme.

Comments are closed.